Alunul

Denumirea știinţifică: Corylus avellana.

Prezentare generala. Alunul еstе un arbust din familia betulaceelor. Poate Se dezvoltă până la cinci metri înălţime. Florile sunt sub formă dе mâţișori, insa frunzele, aproape ovale, au un peţiol dе unu-doi centimetri. Fructele, adică alunele, seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. Alunul înflorește devreme, în martie. Se dezvoltă prin pădurile dе fag, dе ulm, dе stejar, în amestec cu arborii dе bază sau la margine, sub formă dе tufișuri. Poate fi întâlnit și pe pajiști. Aria dе răspândire – dе la câmpie până la munte, frecvent în zona dealurilor. Valoare terapeutică au nu doar alunele, ci și frunzele și, mai nou, coaja sau ramurile arbuștilor tineri. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii dе alun. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie, decoct și suc.

Substanţe active importante: azotaţi, calciu, fosfor, magneziu, potasiu, fier, cupru, vitaminele A și B, materii grase. Alunele dе pădure sunt, Multumită acestei compoziţii dе excepţie, puternic nutritive și cu valoare energetică mare.

Utilizări. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei hemolitice, în timp ce extractul dе frunze și coji sau dе ramuri tinere еstе considerat eficient în periflebite. Cu proprietăţi astringente, florile dе alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice. Consumul alunelor еstе foarte important nu doar în terapii, ci și în menţinerea unei stări generale bune. În mod obișnuit, alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate dе organism, sunt foarte hrănitoare. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 dе reţete pe bază dе alune. Ca plantă medicinală, alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (dе curăţire a organismului), precum și ca fortifiant.